900 Hectare Pădure înconjoară cartierul Greenfield, iar plimbările și turele prin pădure pot fi tot ce ai nevoie pentru a te relaxa.  Dar pe cât de mult îți plac plimbările lungi în pădure, pe atât de mult detești "întâlnirile" neașteptate cu țânțarii, cu căpușele sau poate chiar cu un mistreț! Sigur, întâlnirea cu o căprioară este minunată și specială, dar nu va fi singura pe care o poți vedea în Pădurea Băneasa. Cel mai bine este să fii precaut și să știi ce să faci, indiferent cine-ți iese în cale, în drumeția ta. 

Țânțarii - cum să îi ții la distanță 

Minusculi, fragi și extrem de enervanți, țânțarii își fac apariția odată cu luna iunie. Peste 50 de specii de țânțari se găsesc la noi în țară, iar femelele sunt cele care se hrănesc cu sângele oamenilor și ale altor mamifere. În urma unei înțepături de țânțar, pe piele rămân urme roșii care se umflă și provoacă mâncărimi (acestea sunt mai mult sau mai puțin accentuate, în funcție de sensibilitatea fiecărei persoane).  


Pentru că se hrănesc cu sânge de la mai mulți indivizi, țânțarii pot transmite o mulțime de afecțiuni. Partea bună este că în România sunt rare astfel de cazuri. Asta nu înseamnă că sunt mai puțin deranjanți. 


Ce să faci dacă totuși vrei să ieși la plimbare prin pădure, dar vrei să nu fii devorat de țânțarii? 

- evită să porți culori aprinse,

- evită iluminatul prea puternic,

- folosește produse care țin țânțarii la distanță (Autan, Repelent sunt câteva produse eficiente din oferta variată care se găsesc).


Iată ce altceva poți să faci pentru a ține țânțarii la distanță de casa ta: 

- evită iluminatul prea puternic,

- instalează plase la ferestrele locuinței,

- evită recipientele care adună apă de ploaie (țânțarii se înmulțesc în orice loc în care se adună apă),

- nu ține aproape de casă piscine gonflabile cu apă în ele,

- menține spațiului verde curat (iarba tăiată, arbuștii tunși și copacii toaletați),

- folosește un ventilator pe terasă (vântul le displace țânțarilor, pentru că le îngreunează zborul și îi dezorientează),

- păstrează pe terasă flori care îndepărtează țânțarii, precum lavanda, mușcatele, gălbenelele, busuiocul sau rozmarinul.  


Înțepăturile de Căpușe  

Odată cu venirea sezonului cald și ieșirile la iarbă verde, te poți confrunta cu o înțepătură de căpușă. 

Ce faci dacă te mușcă o căpușă?

Cu ajutorul unei pensete poți scoate căpușa, dar doar dacă o poți prinde de partea de sus, pentru a-i smulge capul. ATENȚIE: nu o apuca de corp! Riști că sângele din interior să ajungă în corpul tău. 

Ideal însă ar fi să te adresezi unui medic sau serviciului de urgență al celui mai apropiat spital. 

Tot medicul îți poate recomanda și un tratament cu antibiotice împotrivă infecției cu borrelia (boala Lyme).

Nu orice căpușă este purtătoare de boală, ci doar cele care au virusul. Doar în 5 cazuri din 100 un om este infectat cu borrelia. De obicei, boala se manifestă în prima lună de la mușcătură, prin dureri de cap, febră sau frisoane. Ce trebuie să faci dacă ai aceste simptome? Să te prezinți de urgență la medic. 


Ce faci când te atacă un Mistreț în Pădurea Băneasa?

Localizat în Sectorul 1, deși destul aproape de conglomeratul urban București, Greenfield este îmbrățișat de natură, iar cele 900 Ha de Pădure Sălbatică sunt lăcașul perfect pentru animale sălbatice. Căprioare și cerbi ai șanse să vezi și îți vor încântă privirea preț de câteva secunde, înainte să dispară printre copaci, cu mult înainte până să apuci macar să scoți telefonul să faci o poză. Ce faci, însă, dacă te intersectezi cu un mistreț? 

În cele mai multe cazuri, sfaturile sunt aceleași: nu te miști,  nu provoci animalul, te retragi încet, nu faci mișcări bruște și rămâi cât se poate de calm (animalele îți pot simți frica). 

Oricât de banal ar părea, uneori un animal se poate repezi la tine, pentru că îi blochezi drumul. Și în acest caz, nu trebuie decât să te dai la o parte. 

Mistrețul, însă, are momente când poate ataca violent. Concret, cum reacționezi dacă te atacă un mistreț?    

Instinctul de apărare poate să îți inducă soluții de reacții dintre cele mai nepotrivite, așa că nu strică să fii informat și să reacționezi potrivit situației. 

Încearcă să-ți dai seama de ce te atacă: are pui și crede că cineva vrea să-i răpească,  e încolțit și rănit, iar omul se află în apropiere, așa că te consideră dușman; dacă nu are altă cale de retragere, în această situație atacul este scurt, din fugă, iar animalul își va continua drumul fără să revină. 

Dacă îți apare un mistreț pe traseu, nu uita de sfaturile de mai sus: rămâi calm, retrage-te încet și nu fă mișcări bruște care să-i atragă atenția. În cele mai multe cazuri, el își vă continua drumul liniștit, fară să te atace. 

Dacă ai posibilitatea să te agăți de niște crengi să stai suspendat până pleacă, poate fi o soluție. 


Ce faci în cazul mușcăturilor de Șerpi?

Destul de întâlniți pe potecile de pădure, șerpii nu atacă, ci evită oamenii, de obicei. Cele mai multe mușcături se întâmplă când animalul este provocat sau surprins. 

Ce poți să faci pentru a îndepărta șerpii? Fă mult zgomot, fii atent pe unde mergi și lovește cu un băț iarba sau frunzele de pe potecă, în direcția ta, înainte de a face un pas. Daca totuși ai fost mușcat, nu te agita și nu alerga. Contrar, ritmul bătăilor crește, circulația sângelui este accelerată, iar veninul va pătrunde mai repede în torentul circulator. 

Nu suge veninul și nu acționa iresponsabil, tot ce poți să faci e să mergi cât mai repede la spital. Preferabil să speli mușcătura cu apă rece și să pui un bandaj ceva mai sus de rană. 

Cea mai bună este însă prevenția. Echipat corespunzător, cu încălțări de tip bocanc, și pantaloni cu țesătură densă și rigidă, poți fi protejat de astfel de întâmplări neplăcute. 

Ține cont de cele de mai sus și orice plimbare, fie ea prin Pădurea Băneasa sau pe poteci de munte, poate fi o plăcere. Nu uita, însă, să respecți natura și animalele care trăiesc în ea.  Acum, tu ești la ele acasă și trebuie să fii un musafir politicos.