Noi, cei de la Greenfield Residence, credem că sportul și mișcarea în general sunt mai plăcute în natură, dar nu de unul singur. :) După ștafeta Greenfield de la Bucharest Half Marathon, vara asta îți propunem o nouă provocare: Greenfield Duo Challenge.

Greenfield Duo Challenge este o competiție care promovează sportul făcut de plăcere, pentru sănătate, voie bună și întâlniri cu prietenii în mijlocul naturii. De aceea, dacă spiritul tău de competiție e mai puternic decât bucuria de a face mișcare alături de prieteni într-un cadru natural ideal, poate că acest concurs nu e pentru tine. :)


Atât la start, cât și pe traseu, dar mai ales la sosire, dorim să vedem numai zâmbete, și ECHIPE de învingători. Nu așteptăm „vânători de premii”, ci oameni care să promoveze mai departe un stil de viață. Aici poți întâlni oameni implicați, pentru care inspirația înseamnă oxigenul din respirație. Și încă un ingredient important, pierdut cumva între orgolii, timpi, ritm și sete de victorie: Distracția!


Am ales pentru asta un traseu foarte ușor, atât pentru alergat cât și pentru pedalat. Pădurea Băneasa este bineștiută de toți, majoritatea dintre voi antrenându-ne sau participând la competițiile existente pe potecile sale.


Pe voi cei din #comunitateaGreenfield, cei care alergați sau dați ture cu bicicleta în fiecare zi alături de familiile voastre și de prietenii din cartier vă invităm să fiți ambasadorii noștri de brand. Să spunem tuturor că pe noi toți, mai mult decât nevoia unei case, ne unește pasiunea pentru sport, pentru verde, pentru bine! Verifică-ți emailul pentru a vedea ce trebuie să faci.


Cele două probe constau în aproximativ 8 km de alergare pe aleiile pădurii (traseu off-road ușor), urmată de 20 de km de pedalat pe un single trail. Deoarece se pot atinge viteze destul de mari pentru un concurs de MTB, vă recomandăm atenție sporită la viraje, pentru a nu vă strica distracția. :)


Odată terminată alergarea, dacă faci parte dintr-o ștafetă, vei preda cipul de concurs colegului tău de echipă, iar tu te retragi la umbră în așteptarea lui. Dacă totuși vrei să termini ambele probe, nimic nu-ți stă în cale, schimbi pantofii de alergare cu cei de ciclism și te bagi la pedalat. Un singur lucru ai de ținut minte: toți ceilalți de pe traseu îți sunt coechipieri și nu adversari.


Pe jos sau pe bicicletă, Greenfield Duo Challenge este despre oameni, natură, voie bună și prietenie. Te așteptăm pentru distribuirea kit-urilor de concurs în Greenfield Residence, în fața biroului de vânzări Sâmbătă, 29 iunie, între orele 11:00 și 19:00.