Ultimul cutremur puternic, de peste 6 grade pe scara Richter, cel din '77 a fost devastator pentru Capitala României. Pierderile de vieți omenești și impactul asupra clădirilor au fost fară precedent. Din păcate, de atunci și până acum nu s-au luat prea multe măsuri de consilidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, însă există un sistem de alertă a populației, care anunță prin intermediul telefoanelor mobile eventuale pericole. Cutremurul va veni, însă fară nici un avertisment. Așa că cel mai bun lucru pe care îl putem face, ar fi să învățăm să ne adăpostim și să ne protejăm singuri. 

Bucureștiul este cea mai mare aglomerație urbană a țării și se află în zona de impact a seismelor cu epicentrul în zona Vrancea. Așa cum ne arată istoria, întrebarea nu este dacă va veni sau nu un cutremur mai puternic, ci când. Informarea pentru a reacționa corespunzător poate diminua panica, la fel cum asigurarea că acele construcții în care petrecem majoritatea timpului (locuință sau birou) sunt rezistente la cutremur, poate să reducă riscurile pe care le implică un astfel de eveniment neplăcut.  

Ce putem face în cazul unui cutremur? 

Iată câteva informații pe care ar fi bine să le știi, indiferent de zona unde locuiești, fie că e vorba de Greenfield sau alt cartier rezidențial, dacă e vorba de un bloc nou sau nu, de o vilă sau de o clădire publică.  

Conform campaniei de informare și pregătire Nu tremur la cutremur, demarată de Ministerului Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situații de Urgență  în parteneriat cu e-on, sunt diverse ipostazele în care ne poate surprinde un cutremur. 

Iată ce ar trebui să faci, în funcție de locul unde te afli: 

1. În interiorul locuinței 

Cel mai sigur loc: sub tocul ușii, sub o grindă sau lângă un perete interior de rezistență. Închide sursele de foc sau gaz în caz că te-a surprins cutremurul în bucătărie.
Nu părăsi locuința decât atunci când cutremurul s-a terminat. Nu fugi pe scări și nu lua liftul! 

Pentru a minimiza daunele în cazul unui cutremur, este recomandat să fixăm mobilierul care se poate deplasa în timpul unei mișcări seismice. 


2. Pe stradă

Ar părea cea mai bună variantă, dar într-un oraș atât de aglomerat cum este Bucureștiului, în cazul în care un cutremur te prinde pe stradă, pe cât posibil îndepărtează-te de clădiri, stâlpi sau cabluri de electricitate (ar trebui să stai la cel puțin 10 m de ele) și chiar și de copaci, care pot ceda sub presiune și te pot vătăma. 


3. La serviciu 

Dacă lucrezi într-o clădire, unde ai biroul lângă geam, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te depărtezi de geam, de pereți exteriori sau obiecte grele (mobilier, oglinzi) care se pot prăvăli peste tine. Ideal ar fi să te protejezi și să te adăpostești sub o piesă de mobilier solidă (o masă), sub o grindă sau sub tocul ușii. 


4. În Centre Comerciale mari, gen Mall-uri sau Supermarket-uri 

Păstrează-ți calmul și protejează-te sub o grindă sau lângă un perete interior de rezistență. 

Contrar a ceea ce ar face orice am, nu este indicat să ieși sau să o iei la fugă pe scări! De asemenea, preferabil să nu stai lângă ferestre, geamuri sau obiecte care se pot sparge foarte ușor și te pot răni. 

Ieșirea se face după ce cutremurul s-a terminat, după ce s-au verificat căile de evacuare/acces.  


5. La școală 

Keep calm! Știm că este cam greu cu copiii în aceste situații, dar pe cât posibil, învață-ți copilul să-și păstreze calmul și să se refugieze sub un pupitru, departe de fereastră, pereți exteriori sau obiecte casante.  


6. În lift

Dacă te-a surprins cutremurul în lift, apasă butonul de urgență și ieși cât mai repede. 


Indiferent de locul unde te afli sunt câțiva pași pe care este recomandat să îi urmăm, indiferent de spațiu: 

Păstrează-ți calmul! 

Nu fugi! 

Nu fugi pe scări, dacă ești într-o clădire! 

Depărtează-te de geam și pereți exteriori!

În special în interior, acoperă-ți capul cu ceva solid: geantă, carte, chiar și laptopul dacă e tot ce ai. 


Iar după ce cutremurul s-a terminat: vezi ce persoane sunt în jur și dacă au nevoie de un prim ajutor, verifică eventualele avarii ale locuinței (scurgeri de gaze, robinete deschise, evită utilizarea surselor de foc și a instalației electrice), pregătește un rucsac de urgență cu  minimum de lucruri necesare, nu folosi mașina personală decât în situații extreme, nu te apropia de clădiri și dacă ai rămas blocat sub dărâmături semnalează-ți prezența lovind cu un obiect dur, la intervale regulate, în conducte învecinate sau pereți.  Este de preferat să utilizezi rețeaua de date – aplicații de chat, rețele sociale – pentru a comunica, și a lăsa liberă rețeaua de voce, pentru a evita aglomerarea acesteia, excepțiile fiind, implicit, urgențele.

O altă metodă de protecție este Teoria Triunghiului Vieții, care însă nu este recomandată de către toți specialiștii în seismologie. Aceasta presupune să te așezi lângă piese de mobilier masive. Tavanele care cad pe obiectele de mobilier se vor zdrobi peste acesta, lăsând totuși un spațiu sau vid lângă ele, de regulă sub forma unui triunghi. Acest spațiu este ceea ce se numește triunghiul vieții.   

Ai grijă de tine și de cei dragi și învață-i și pe ei cum să se protejeze și ce trebuie să facă în cazul unui cutremur.