Există ceva în fibra poporului nostru care ne apropie de natură parcă mai tare decât pe alții. Dar oare câte dintre popoarele lumii au dat naștere unui proverb mai frumos decât „Codru-i frate cu românul”?

Oare câte dintre națiile acestei lumi au stabilit o așa legătură cu natura încât să o descrie în basmele și poveștile cu care toți am crescut? Cai vorbitori, roiuri de albine care îl ajută pe Harap Alb cel aflat la ananghie sau pădurile ce se pun stavilă în calea balaurilor și zmeilor sunt doar câteva exemple.

Tu de câte ori oare nu ai căzut pe gânduri amintindu-ți de poveștile copilăriei, alea în care oameni și animale stăteau de vorbă și împreună treceau peste orice obstacol? Când te-ai visat ultima oară o Consânzeană în așteptarea prințului salvator sau un Făt Frumos călare pe calul său fermecat înfruntând primejdii la tot pasul?

Poate că vremurile acestea de dezvoltare ultrarapidă sunt doar un pretext pentru a uita acele clipe, poate că putem visa din nou cu ochii deschiși palate de cleștar și prinți, și prințese, și regi, și spiriduși, și zâne.

E adevărat și că într-un oraș pe zi ce trece mai aglomerat, natura pare mai degrabă doar o vorbă-n vânt. Un vânt ce poartă cu ele doar zgomot, nervi și grija zilei de mâine încărcată de rapoarte la muncă, cumpărături și traficul aglomerat.

Ce-ai zice dacă ți-am spune că poți trăi într-un basm scris chiar de tine? Tot în #BucureștiDarDiferit. Un București de poveste, la marginea pădurii, plin de triluri de păsărele și unde poți da chiar în spatele blocului de o căprioară cu ochi mari și plini de drăgălășenie.

În Greenfield Residence, chiar lângă pădurea Băneasa la numai 8 kilometri de piața Victoriei, poți descoperi acest loc al poveștilor încă nescrise. Un cartier cu o curte cât pădurea de mare, unde cei mici pot călca pe potecile demult deschise de alții, sau își pot croi propriile cărări și vise.

Merită să faci o vizită locului, chiar și numai pentru o zi. Te vei întoarce cu siguranță atunci când dorul de poveste va deveni insuportabil.

Vino alături de #comunitateaGreenfield, fii prietenul și vecinul nostru și hai să scriem o poveste împreună. Poți ajunge personajul principal în #povesteaGreenfield, cea mai frumoasă poveste din București.