În weekend sau chiar și în timpul săptămânii, după orele la birou, ajungi acasă și ai vrea să aloci puțin timp acelor lucruri sau activități care îți fac plăcere, care îți bucură sufletul și în care te regăsești. Din perspectiva unui rezident în cartierul îmbrățișat de pădure - Greenfield, te vei bucura de opțiunile numeroase de a petrece timpul în aer liber. Îți propunem trei activități care te vor face să vrei să stai cât mai mult timp afară, în Pădurea Băneasa.

 

1. Fotografie

Știi vreun loc în București din care poți admira Linia Orizontului? 

Știm noi unul. Este în sectorul 1 și este un #BucurestiDarDiferit. Dacă îți place fotografia, vei fi fascinat de schimbarea constantă a Pădurii Băneasa, a pasărilor și a activităților ce se petrec în pădure aproape în fiecare weekend prin primăvară până în toamnă. Primăvara dăm startul evenimentelor cu Băneasa Forest Run, eveniment de alergare unde suntem parteneri și unde avem cea mai populară cursă Greenfield Family Run.

Cu puțin noroc, la orele serii sau la primele ore ale dimineții, poți să surprinzi chiar și căprioare! Ai fi zis că poți să fotografiezi așa ceva în sectorul 1 al Capitalei, în alta parte decât la Gradina Zoologică, localizată la doar 10 minute de Greenfield?

 

Pentru acest hobby ai nevoie de un aparat foto, un obiectiv bun, răbdare și bucuria de a surprinde instantanee din viață.

 

2. Astronomie

 Știm noi. În Greenfield, ai senzația că ești într-un orășel de munte, unde stelele strălucesc parcă și mai tare și mai frumos!

Visătorii de toate vârstele vor fi fascinați de nopțile senine de vară, când stelele vor părea atât de aproape încât va fi de ajuns să întinzi mâna pentru a le atinge!

Iar dacă ești curios ce se petrece pe Lună și vrei să descoperi inclusiv planeta Micului Prinț, atunci ai nevoie de un telescop! Îl poți achiztiona de aici, iar prețurile încep de la 388 lei. 

 

3. Cycling

Știi vreun loc în București de unde poți, în mai puțin de 2 minute, să ieși cu bicicleta la o plimbare în Pădure? Știm noi.

Ai ghicit, tot despre Greenfield este vorba. Când locuiești într-un cartier înconjurat de 900 Ha de Pădure (Băneasa și Tunari), ai atât de multe trasee de cycling la dispoziție încât nu ai să te plictisești. Fiecare zi va deveni o nouă oportunitate de a descoperi încă puțin din farmecul naturii. Azi poate fi o pasăre frumoasă, mâine o nouă floare, iar în altă zi poate ai norocul să-ți taie calea o căprioară. În Greenfield, poți să stai de vorbă cu Natura atât cât vrei sau cât simți nevoia pentru a-ți încarca bateriile și a uita de stres.

 

Ție și tuturor celor care își doresc un oraș civilizat, frumos, curat, mai aproape de natură, le urăm #WelcomeToMyPlayground! 

Poți vedea aici tipurile de apartamente disponibile în Greenfield, la prețuri  începând de la 71.000 Euro+TVA: https://apartamente.greenfieldresidence.ro/

Descoperă un #BucureștiDarDiferit!