Situația specială a educației în anul 2020 trage un semnal de alarmă cu privire la siguranța elevilor și profesorilor și condițiile în care se desfășoară actul educațional. Chiar dacă momentan, cursurile au loc online, în toamnă, problemele vor fi aceleași, poate chiar mai acute. Dezvoltatorul Impact Developer & Contractor, în colaborare cu autoritățile capitalei,iau măsuri și creează un cadru propice construirii unei grădinițe și a unei școli de stat în Greenfield Băneasa, pentru a facilita accesul la educație a peste 1000 de copii din zona de nord.

Pandemia a reprezentat o lecție pentru întreaga societate și a presupus o reconfigurare a adevăratelor valori, care conduc la prioritizarea sănătății, timp pentru sine și cei dragi, educație de calitate și un standard de locuire superior. 




Raport deficitar între cerere și ofertă, în  marile orașe ale țării

În orașele mari din România, numărul redus al instituțiilor de învățământ de stat în raport cu cererea au dus la înființarea centrelor private, care prespun un efort financiar din partea părinților. Zona de nord a capitalei constituie un magnet în privința interesului de locuire, datorat atât prezenței marilor corporații în clădirile de birouri existente în Pipera, Aurel Vlaicu, Băneasa, cât și stilului de viață select. Însă, în ciuda dezvoltării imobiliare și a creșterii populației tinere, asemenea tuturor sectoarelor capitalei si a marilor aglomerări urbane in general, și sectorul 1 se confruntă cu un deficit de locuri în cadrul instituțiilor de învățământ de stat. Astfel, conform datelor ISMB in prezent în sectorul 1 sunt doar  25 de școli gimnaziale și 18 de grădinițe de stat.

Autoritățile sunt interesate de soluții pentru a construi noi  sedii educaționale de stat în zonele în plină dezvoltare, pentru a reduce migrația școlară către centrul hiper-aglomerat al Bucureștiului. Astfel de inițiative diminuează timpul petrecut în trafic și gradul de poluare, precum și disconfortul deplasării copiilor pe distanțe mari și lipsa siguranței în cazul copiilor care merg singuri la școală.

Educația este un pilon de bază al formării cetățenilor și necesită maximum de interes pentru ca procesul de învățare să aibă loc în condiții optime. Însă spațiul insuficient din școli și supraaglomerarea claselor au impus soluții de moment, fapt pentru care, la începutul anului școlar 2019 – 2020, peste 1400 de elevi bucureșteni au fost nevoiți să învețe în construcții modulare (sursa: pressone.ro).

Un alt aspect extrem de neplăcut cu care municipalitatea se confruntă este lipsa siguranței clădirilor. Peste 170 de unități de învățământ, printre care școli și grădinițe din București sunt încadrate în clădiri cu risc seismic, conform datelor din Raportul ISU - septembrie 2019.



Inițiativa donației terenului pentru grădiniță și școală de stat

Impact Developer & Contractor are o soluție pentru a diminua fenomenul de migrație a copiilor ale căror familii locuiesc în zona de nord și donează Primăriei, cu titlu gratuit, 9620 mp de teren  pentru grădiniță și școală de stat. Împreună cu proiectul pentru construcția școlii și a grădiniței, valoarea donației se ridică la aproximativ 1,75 mil euro.

Odată cu donarea terenului s-a alocat suma de peste 1 milion de euro (fără TVA) pentru extinderea utilităților publice ce vor deservi atât școala și grădinița, cât și alte zone aflate în vecinătatea cartierului Greenfield. Nu s-a neglijat nici construirea căilor suplimentare de acces în proximitate. Astăzi, acestea sunt în faza finală de avizare a documentațiilor PUZ, iar odată finalizate, ele vor fi trecute cu titlu gratuit în domeniul public.

În plus, conform planului de urbanism aprobat, în apropierea școlii și a grădiniței vor fi construite, de asemenea pe 2 terenuri puse la dispoziție cu titlu gratuit municipalității de către Impact Developer & Contractor, un terminal STB, diverse alte funcțiuni publice și o subunitate ISU care să deservească întreaga zonă de Nord a Capitalei. Pentru execuția acestor funcțiuni și elemente de infrastructură,  Impact Developer & Contractor a alocat un buget de peste 3 milioane de euro (fără TVA). 



Capacitatea noilor instituții educaționale
 
Școala și grădinița din Greenfield Băneasa vor avea acces direct la un drum public și vor constitui spații educaționale moderne, unde vor învăța aproximativ 1.000 de copii din zona de Nord a Bucureștiului, astfel:

-  grădinița va putea primi 150 de copii în 15 săli de clasă la care se  adaugă o sală multifuncțională, o sală de evenimente, un cabinet medical + izolator, un oficiu alimentar, spații administrative, spații tehnice, grădini și o curte de joacă acoperită;

- în școală vor putea învăța două serii de câte 390 de copii în 13 săli de clasă, 5 laboratoare (chimie, biologie, fizică, informatică, limbi străine), două ateliere (muzică și arte), 1 sală after-school, 1 bibliotecă, o sală de sport + vestiare, un foaier multifuncțional, un cabinet logopedic, un cabinet de consiliere pedagogică, un cabinet medical + izolator, un spațiu bufet + oficiu alimentar, un magazin școlar, o curte interioară acoperită, un teren de sport în aer liber, o curte de recreație parțial acoperită, un atelier de mentenanță, platforme pentru parcarea bicicletelor, diverse spații tehnice și administrative.


 
Timp de deplasare redus

Prezența unei școli și a unei grădinițe în zona de nord va favoriza un somn prelungit cu 30 sau chiar 60 de minute și deci mai mult timp petrecut acasă, cu familia. Cei mai avantajați vor fi, evident, copiii care locuiesc în Greenfield.
Acțiunea este un pas către normalitate, drept urmare, părinții vor putea să înscrie copiii la aceste unități de învățământ și, de ce nu, poate chiar să îi mute pe cei care învață în centre mai îndepărtate, aproape de casă. 


Reducerea poluării 

În Greenfield, este cunoscut avantajul aerului curat, iar activitățile de responsabilizare față de mediul înconjurător sunt o practică obișnuită. Mai puține drumuri în afara cartierului înseamnă o reducere a poluării în zonă, dar și în municipiu. Pe lângă avantajul deplasării copiilor în siguranță către școală, vom cotribui și la menținerea aerului curat. Datorită vecinătății Pădurii Băneasa, Greenfield are privilegiul de a avea o calitate superioară a aerului și ne dorim să rămână așa.



Educația nu trebuie să întâmpine piedici de tip logistic, mai ales în ceea ce privește distanța locuință – școală a copiilor mici. Existența unor unități de învățământ în proximitatea casei este o necesitate în orașele mari, precum București. Greenfield este un militant în zona de CSR și are la activ multiple inițiative de educație non-formală, responsabilizare socială și culturale. Impact este obișnuit să gândească în perspectivă, de aceea, întrucât avem în plan ca ansamblul rezidențial Greenfield să devină un orășel autonom, care să necesite cât mai puține drumuri în afara sa, am alocat o suprafață considerabilă, de aproape un hectar, pentru a le dona Primăriei, în vederea construirii a două unițăți educaționale de stat: grădiniță și școală și apreciem deschiderea și interesul manifestate de autorități”, susțin reprezentații Impact.  

Dacă ești interesat de un nou standard de locuire, în care confortul, siguranța și educația primează, te așteptăm la vizionare. Poți fi unul dintre cei 33 de proprietari care se vor muta în Greenfield în apartamentele cu 3 sau 4 camere deja finalizate.