Iarna se transformă într-o perioadă magică după căderea primilor fulgi de zăpadă, care parcă dau tonul distracției, invitând pe toată lumea să se bucure mai mult de viață, de la mic la mare.


Îți mai amintești de entuziasmul pe care ți-l stârneau jocurile copilăriei tale?
Le-ai povestit vreodată copiilor tăi despre activitățile care îi țineau înainte pe cei mici ocupați întreaga zi? Atunci nu ducea nimeni lipsa rețelelor de socializare, a tabletelor, a telefoanelor, a laptop-urilor și a altor gadgeturi fără de care acum nu ne putem vedea viața. Părinții sunt responsabili să „dea leapșa” mai departe următoarei generații.


Așadar, împărtășește cu cei mici jocurile de altădată și oferă-le acces la o bucată din copilăria generației tale.
Cele mai frumoase amintiri se creează din timpul petrecut împreună, așa că ar trebui să inviți toată familia să ia parte la aceste activități outdoor.

 
1. Faceți un om de zăpadă

Nu lăsa să treacă iarna fără să faci măcar un om de zăpadă alături de năzdrăvanul tău. Dotează-te cu „materialele” necesare – un morcov pentru nas, o mătură, un fular, o pălărie și nasturi pentru ochi și gură. Dacă cel mic debordează de creativitate, lasă-l să își pună amprenta asupra proiectului. Distracția este garantată!


2. Marea bulgăreală

Cu siguranță nu ai uitat întrecerile la aruncatul bulgărilor de zăpadă, pe care le făceați în copilărie. Implică toată familia ori vecinii de cartier și organizați joaca pe echipe. Puteți să stabiliți porunci și premii pentru ca atmosfera să fie și mai animată.


3. Aruncarea la țintă

Altă activitate distractivă de iarnă pe care ar trebui să o împărtășești cu copiii tăi este aruncarea bulgărilor de zăpadă spre o țintă. Mai întâi faceți bulgării, după care alegeți o țintă și stabiliți distanța de la care se va face aruncarea către ea. Întrecerea se poate face individual ori pe echipe, în funcție de câți doritori vor fi prin zonă. Evident, câștigătorul este cel care nimerește ținta de cele mai multe ori.


4. Să mai dăm o șansă săniușului!

Deși acum copiii sunt mai tentați să meargă la patinoar, nu înseamnă că nu îi poți convinge să faceți împreună o sesiune de săniuș. La final, ca să vă recăpătați puterile, bucurați-vă de farmecul cartierului pe timp de iarna și de apropierea padurii si porniți la o plimbare magică, în căutarea căprioarelor și a spiridușilor pădurii.


5. Jucați fotbal pe zăpadă

Înainte nu era nevoie de jucării sofisticate pentru a se încinge distracția. Era suficient ca unul dintre copiii din cartier să aducă o minge din casă (ori se inventa una chiar pe loc!) și veselia devenea contagioasă. Când vine vorba de fotbal pe zăpadă, nu este nevoie de prea multe reguli, ci doar de implicare.


6. Dă startul la X și O în zapadă

X și O în varianta 3D? Da, se poate! Atunci când îl joci în zăpadă! Este nevoie doar de două bețe care vor fi mânuite pentru desenarea pătratului și a popularelor simboluri ale jocului. Condimentează momentul prin introducerea unor recompense de care se va bucura jucătorul care va câștiga cele mai multe runde.


 7. „Baba Oarba” nu se uită niciodată!

Dacă ai jucat cel puțin o dată în copilăria ta acest joc haios, cu siguranță nu l-ai uitat. Prezintă-l mai departe celor mici din familie și încinge-ți atmosfera. În cazul în care ai uitat regulile, îți amintim că una dintre persoanele participante este legată la ochi cu un fular și că trebuie să îi prindă pe cei din jur, care nu au voie să părăsească o anumită zonă delimitată de la început. Dacă jucătorul legat la ochi ghicește cine este persoana pe care a prins-o, predă fularul mai departe și jocul continuă. Zăpada va complica jocul, dar îl va face și mai interesant și mai distractiv în același timp.


8. Îngerași în zăpadă

Este atât de simplu acest joc, încât ar fi păcat să nu i-l arăți și copilului tău. Uită pentru câteva clipe că ești adult și trântește-te fără griji în zapadă. Dă din mâini și din picioare și bucură-te apoi de rezultat.


9. Amintește-ți de cazemate

De cât timp nu ai mai făcut o cazemată în spatele blocului și nu te-ai mai bucurat de venirea iernii așa cum o făceai în copilărie? Retrăiește acele clipe minunate alături de copilul tău și împărtășește-i jocurile care te-au făcut atât de fericit în primii ani de viață.


Învață-l pe copilul tău să construiască un mic iglu din zăpadă și cum să se ferească cu ajutorul lui de bulgării “inamicului”.

Jocurile copilăriei tale pot deveni și ale copilului tău, transformându-se în alternative de succes la jocurile pe calculator. Profită de zilele libere din preajma sărbătorilor de iarnă și petrece clipe de neuitat alături de cei dragi, fie în locurile de joacă dedicate copiilor, în Greenfield, fie pe potecile pădurii Băneasa. Chiar dacă nu ai timp de toate activitățile enumerate mai sus, asigură-te că din programul acestei ierni nu lipsește măcar clasicul om de zăpadă sau populara bulgăreală.